1.200 de copii din județ primesc ghiozdane de la Episcopia Hușilor

IMG-20190907-WA0023
Programul „Un ghiozdan pentru noul an şcolar” este proiectul prin care, la începutul fiecărui an şcolar, Episcopia Huşilor, prin Asociaţia „Filantropia Ortodoxă Huşi” vine în întâmpinarea copiilor şi tinerilor proveniţi din familii ce cu greu pot să le asigure rechizitele şi cele necesare pentru revenirea în băncile şcolii.
Programul, derulat cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, şi coordonat de părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, preşedintele Asociaţiei „Filantropia Ortodoxă Huşi”, vizează anul acesta 1200 de copii şi tineri.
Într-o primă etapă, Părintele Episcop Ignatie, însoţit de părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi şi de părintele protopop Adrian Chirvasă, s-au întâlnit cu copiii din Parohiile Cozmeşti şi Oprişiţa. Cei peste 150 de beneficiari au primit ghiozdane, complet echipate, şi dulciuri.
Acţiunea aceasta, ce are în vedere facilitarea accesului la educaţie, va continua pe parcursul acestei săptămâni, fiind vizaţi în special copii şi tineri din mediul rural, de pe întreg cuprinsul Eparhiei Huşilor.
„Este foarte important să ne gândim la copii și la educația lor. Ar fi ideal ca ei să nu simtă că sunt privați, datorită insuficienței resurselor financiare, de accesul la educație. Este un gest minimal față de acești copii”, menţiona Părintele Episcop Ignatie, anul trecut, în debutul acestui program social-filantropic.




Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News











