Accident pe un drum din județul Vaslui

Accident pe un drum din județul Vaslui
Pompierii au asigurat măsurile PSI specifice.
Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă echipată cu modul pentru descarcerare /deblocare, o ambulanță SMURD tip B2 (EPA) și echipaje specializate, la un accident rutier produs pe DE 581.
În accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau cinci persoane. La fața locului a fost deplasată și o ambulanță aparținând SAJ Vaslui.
La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite două autoturisme avariate, unul dintre acestea fiind răsturnat în afara carosabilului. Toate cele cinci persoane aflate în cele două autovehicule se autoevacuaseră până la sosirea echipajelor de intervenție. Dintre cele cinci persoane, doar două au necesitat ușoare îngrijiri medicale, însă după acordarea primului ajutor au refuzat transportul la spital.
Pompierii au asigurat măsurile PSI specifice.
Circumstanțele producerii acestui accident sunt cercetate de reprezentanții instituțiilor abilitate în acest sens.
Sursa: Realitatea de Vaslui
Citește și:
- 21:47 - Tensiuni fără precedent: Trump discută retragerea din NATO și acuză Alianța că „a întors spatele americanilor”
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News











