Amplu eveniment la Biblioteca Județeană Vaslui

biblioteca_sediu
Biblioteca Județeană ”Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui găzduiește marți, 14 mai, de la ora 14, o dublă lansare de carte.
Nicu Gavriluță vine în fața vasluienilor cu două lucrări, ”Noile religii seculare” și ”Globalizare și identitate românească”, aceasta din urmă fiind scrisă în colaborare cu Ioan Holban.La eveniment vor fi prezenți cei doi autori - dr. Ioan Holban, directorul Teatrului pentru Copii și Tineret „Luceafărul” Iași, și prof. univ. dr. Nicu Gavriluță, de la Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice a Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, care vor face și prezentarea cărților.”Instituția noastră are marea plăcere de a găzdui o amplă activitate, ai cărei protagoniști sunt doi piloni importanți ai culturii noastre, doi scriitori prolifici, membri ai Uniunii Scriitorilor, de la care, cu siguranță, cu toții avem de aflat lucruri exterm de interesante. Totodată, le spunem cititorilor noștri că o parte dintre cărțile lor se regăsesc și pe rafturile bibliotecii”, a declarat Voicu Gelu Bichineț, directorul Bibliotecii Județene, cel care va modera activitatea.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News














