Cărţi de identitate false, oprite din drumul către Germania

Cărţi de identitate false, oprite din drumul către Germania
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit, ascunse asupra a doi cetățeni din R. Moldova, două cărţi de identitate false, care urmau să fie folosite în Germania.
La sfârşitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-au prezentat pentru a intra în ţară, ca pasageri într-un autoturism înmatriculat în R. Moldova, cetățenii din R. Moldova C.V. şi S.I., în vârstă de 36 de ani, respectiv 39 de ani.În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra vehiculului și persoanelor, ocazie cu care echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră și lucrători vamali, a descoperit ascunse, în portofelele celor doi bărbaţi, două cărți de identitate, cu însemnele autorităţilor române.Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentele în cauză nu îndeplinesc condițiile de formă și fond ale unora autentice, fiind false.Cu privire la cele constatate, bărbaţii au declarat că au procurat cărţile de identitate de la o persoană necunoscută, contra sumei de 50 euro fiecare și urmau să folosească documentele în Germania.Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în ambele cauze sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:48 - Ana Maria Păcuraru, premiată la Beijing de Reprezentantul Special al MAE China pentru activitatea sa jurnalistică
- 13:29 - Încep înscrierile la creșă si grădiniță pentru anul școlar 2026-2027
- 13:15 - Premieră! România a trimis 4.000 de oi în Algeria cu avionul
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News














