Depistat la volan, fără să aibă acest drept

Depistat la volan, fără să aibă acest drept
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huși efectuează cercetări în privinţa unui tânăr cu cetăţenie română care a fost depistat conducând un ansamblu de vehicule, deşi permisul de conducere valabil deţinut nu îi dădea dreptul.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huși efectuează cercetări în privinţa unui tânăr cu cetăţenie română care a fost depistat conducând un ansamblu de vehicule, deşi permisul de conducere valabil deţinut nu îi dădea dreptul.
În ziua de 20 februarie a.c, în jurul orei 11.00, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huși-I.T.P.F. Iaşi, aflaţi în executarea atribuţiilor de serviciu, au oprit pentru control, pe raza localității de frontieră Drânceni, un ansamblu rutier format dintr-o autoutilitară şi o remorcă, ambele înmatriculate în județul Iași, condus de cetăţeanul român P.I., în vârstă de 25 de ani.
La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, colegii noştri au constatat că tânărul nu deţine premis de conducere valabil pentru categoria „E”, necesar pentru a putea conduce vehiculele în cauză.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Sursa: Realitatea de Vaslui
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 10:24 - Statul le-a cerut banii pe alocație înapoi, după ce le-a murit copilul!
- 10:18 - 82 de persoane au murit după o explozie într-o mină de cărbune din China
- 09:09 - Răzvan Lucescu, gest deosebit în memoria tatălui său. A servit mâncare nevoiașilor la pomana de 40 de zile FOTO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News














