Guvernul a aprobat reorganizarea Ministerului Sănătăţii

Guvernul a aprobat reorganizarea Ministerului Sănătăţii
În noua organigramă, Ministerul Sănătăţii are 416 posturi
Guvernul a aprobat, vineri, o Hotărâre pentru modificarea şi completarea HG nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii prin care structura organizatorică a ministerului se modifică în acord cu prevederile Legii 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung.
În noua organigramă, Ministerul Sănătăţii are 416 posturi, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului. Din cele 7 funcţii de demnitari, se desfiinţează două funcţii de secretar de stat şi cabinetele aferente acestora, respectiv 4 funcţii contractuale de execuţie. De asemenea, se reduce o funcţie de secretar general adjunct.
De asemenea, potrivit hotărârii aprobate, numărul maxim de posturi pentru unităţile aflate în subordinea sau sub autoritatea Ministerului Sănătăţii, finanţate integral de la bugetul de stat, se reduce cu 365, a informat Executivul.
Guvernul a aprobat o Hotărâre pentru modificarea şi completarea HG nr. 634/2015 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice.
Astfel, organigrama Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, care funcţionează în subordinea SGG, va fi modificată în acord cu prevederile Legii 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, potrivit Hotărârii aprobate de Guvern. Astfel, posturile vacante vor fi desfiinţate, iar numărul funcţiilor de conducere se va modifica astfel încât să reprezintă 8% din numărul total de posturi al instituţiei. Prin aplicarea actului normativ, numărul total de posturi al ANAP se va reduce de la 410 la 363, exclusiv demnitarul şi cabinetul acestuia, iar numărul funcţiilor publice de conducere va fi stabilit la 29, a precizat Executivul.
AGERPRES
Citește și:
- 19:16 - Donald Trump anunță că trimite nave de război ca să deschidă Strâmtoarea Ormuz
- 14:17 - Petrolier grecesc, atacat de o dronă în Marea Neagră. La bord se afla și un marinar român
- 14:07 - MAE anunță atacuri cibernetice asupra platformelor sale. Site-urile eViza și eConsulat, ținta unui atac DDoS
- 13:12 - Alexandra Păcuraru, vicepreședinte AUR regiunea Dobrogea, s-a alăturat apelului lui Călin Georgescu de a planta copaci – FOTO/VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News











