O nouă zi liberă pentru angajații de la stat și de la privat. În ce condiții se acordă

O nouă zi liberă pentru angajații de la stat și de la privat. În ce condiții se acordă
Angajații care urmează cursuri de prim-ajutor vor putea beneficia de o zi liberă. Aceasta se acordă strict la cererea angajatului, care trebuie să depună și o dovadă a înscrierii la un astfel de curs, indiferent dacă lucrezi la stat sau la privat.

Potrivit unei propuneri legislative aflată în dezbatere, ziua liberă pentru angajații care participă la cursuri de prim-ajutor ar putea fi solicitată atât de angajații de la stat, cât și de cei care lucrează în mediul privat.
Aceasta se acordă strict la cererea angajatului, care trebuie să depună și o dovadă a înscrierii la un astfel de curs.
Sunt acceptate cursurile organizate de instituțiile statului, de cei de la ISU, dar și asociațiile și organizațiile nonguvernamentale sau orice altă entitate specializată și autorizată să organizeze cursuri de prim ajutor.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:07 - Secția de Pediatrie a spitalului din Mangalia, ÎNCHISĂ după ce singurul medic și‑a luat concediu prelungit. Părinții revoltați cer găsirea unei soluții
- 19:35 - Ministrul Sănătății, după moartea la școală a adolescentului din Bacău: „Nu apăr pe nimeni. Posibile greșeli, dacă s-a greșit vor fi sancțiuni”
- 18:47 - Scandal uriaș la AJVPS Vâlcea. Acuzații de abuzuri, intimidări, braconaj, sclavagism și afaceri cu hrana animalelor - DOCUMENTE
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News