Ora Pământului a fost marcată și la Vaslui

55576770_2122031541229551_4645723964960669696_n
Primăria Municipiului Vaslui s-a alăturat celor care au stins luminile de EarthHour, organizând acţiuni simbolice dedicate Pământului pe durata unei ore.
Evenimentul a ajuns în acest an la a opta ediție și a adus în centrul Vasluiului reprezentanți de la toate cele șase licee, care au prezentat diferite activități dedicate Orei Pământului.Mesajul liceenilor a fost legat de problemele cauzate de schimbările climatice și de extra-consum, care sunt atât de grave, actuale și complexe, încât este nevoie urgentă de acțiune, la nivel global.Astfel, cei prezenți au putut viziona câteva activități dedicate mediului, prin proiectele celor șase licee din municipiu și programele artistice susținute de Corala ”ALFA” a Asociaţiei Tineretul Ortodox din Vaslui (ATOV), de grupul folk ”Fluierașii” al Școlii Gimnaziale ”Mihail Sadoveanu” Vaslui, precum și de Trupa ”Sky” Iași, care a prezentat un show cu flăcări, uimind publicul prin mișcările și acuratețea dovedită în manevrarea unor obiecte aprinse. Nu au lipsit de la manifestare nici voluntarii Bibliotecii Județene ”Nicolae Milescu Spătarul”, coordonați de bibliotecarul Gina Păun, dar nici sportivii de la CSM Vaslui, purtători de făclii, asigurând ”lumina vie” a perimetrului în care s-au desfășurat manifestările.Prezenți la acțiune, reprezentanții Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Vaslui au stabilit câștigătorii competiției de proiecte pentru liceeni, trofeul acordat de Primăria Vaslui ajungând la Liceul ”Ștefan Procopiu”.Tot Primăria a asigurat participanților veste reflectorizante și a distribuit materiale promoționale: agende, pixuri, semne de carte și baloane.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










