Preoții pensionari, în atenția Episcopului Hușilor!

IMG-20191015-WA0069
Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie s-a întâlnit cu preoții pensionari din Episcopia Hușilor. Întâlnirea a debutat cu Sfânta Liturghie, oficiată în Catedrala Episcopală din Huși.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie a mulțumit celor care au răspuns invitației, argumentând totodată inițiativa avută:
„Am gândit întâlnirea aceasta ca o formă de recunoștință, ca o formă de mulțumire pentru tot ceea ce dânșii, prin slujire, prin misiune, au făcut pentru Biserică.
Cea mai frumoasă și mai cuvenită formă de mulțumire adusă lui Dumnezeu este Sfânta Liturghie. Am mulțumit lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra celor mai venerabili preoți ai Episcopiei noastre.
Nu vă ascund faptul că gândul meu a avut ca motivație și o realitate puțin mai tristă: când ajungem la pensie, nu ne mai caută nimeni.
Le mulțumesc și doamnelor preotese pentru că au răspuns invitației noastre și pentru că sunt un sprijin pentru preoți.
Sunt cu gândul și la cei care sunt acasă și care, din motive obiective, nu au reușit să vină”.
Ierarhul Hușilor a oferit preoteselor câte un buchet de flori, iar preoților, Distincția de vrednicie „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și câte o carte.
La final, în numele preoților prezenți, a luat cuvântul părintele Mihai Căpriță din municipiul Bârlad, care a vorbit despre misiunea preoțească în perioada de dinainte de 1989, despre bucuriile și greutățile slujirii preoțești, mulțumind totodată pentru frumoasa inițiativă avută de Părintele Episcop Ignatie, de a reuni, în jurul aceluiași Potir, pe preoții pensionari din cadrul Eparhiei Hușilor.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










