Primăria Bârlad organizează licitație pentru patinoar

patinoar-barlad
Primăria Municipiului Bârlad, organizează licitație publică deschisă în data de 24 octombrie a.c. pentru închiriere teren aparţinând domeniului public al municipiului Bârlad, în vederea amplasării unui patinoar.
La licitaţie pot participa persoanele juridice care fac dovada că sunt autorizate conform prevederilor legale pentru desfasurarea activitatilor specifice ce fac obiectul prezentei şi să deţină toate avizele şi autorizaţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.
Acte şi condiţii necesare înscrierii la licitație:
➢ certificat fiscal emis de Primăria Bârlad în care să nu flgureze cu datorii la bugetul local;➢ să nu aibă contracte anterioare neonorate încheiate cu Primăria Municipiului Bârlad;➢ persoanele juridice care au participat şi adjudecat orice tip de ficitaţie publică desfăşurată de Primăria municipiului Bârlad şi nu s-au prezentat sau au refuzat Incheierea contractului de închiriere, sau nu şi-au îndeplinit în totalitate obligaţiile contractuale, nu pot participa la licitaţie;➢ certificat de atestare fiscală privind achitarea tuturor fiscale către bugetul de stat;➢ certificat înmatriculare;➢ statut şi acte adiţionale la statut;➢ copie carte identitate acţionari/adiministratori;➢ împuternicire şi copie carte identitate persoană imputernicită (dacă este cazul);➢ taxa de participare;➢ garanţia de participare;Actele se depun la sediul Primăriei Municipiului Bârlad, până la data de 22.10.2018, ora 16..
Licitaţia se va desfăşura la sediul Primăriei Municipiului Bârlad în data de 24.10.2018.
Citește și:
- 08:48 - George Simion, mesaj din Washington: „Luptăm pentru libertatea noilor generații și pentru democrația din România” | VIDEO
- 08:42 - Cum îți afectează viața conflictul din Iran: 5 scumpiri inevitabile cu care te vei confrunta
- 08:40 - Val de PROTESTE, în martie. Românii din mai multe domenii anunță că ies în stradă împotriva măsurilor lui Bolojan
- 08:32 - Un grup de zeci de români, inclusiv copii cu probleme medicale, este blocat în Dubai
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News











