Proteste la Guvern, joi - Angajații din învățământ cer măriri salariale

Proteste la Guvern, joi - Angajații din învățământ cer măriri salariale
Cele trei federaţii sindicale din educaţie organizează joi acţiuni de protest în faţa sediului Guvernului
Cele trei federaţii sindicale din educaţie organizează joi acţiuni de protest în faţa sediului Guvernului şi în faţa sediilor PSD şi PNL, pentru a transmite nemulţumirea angajaţilor din învăţământ faţă de faptul că Executivul nu a majorat salariile acestora conform legii 153/2017, potrivit unui comunicat remis miercuri de organizaţiile sindicale.
"Reamintim reprezentanţilor Guvernului României şi partidelor politice că personalul didactic trebuia să beneficieze de salariile prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 începând cu luna septembrie 2020. Majorarea salarială de doar 4% de la data de 1 ianuarie 2022, care înseamnă o creştere a veniturilor cu aproximativ 65 de lei net pentru personalul didactic de predare, a provocat o stare de nemulţumire generală în rândul salariaţilor din învăţământ", se menţionează în comunicatul celor trei organizaţii sindicale.
De asemenea, sindicatele subliniază că peste 30.000 de salariaţi din categoria personalului nedidactic din învăţământ beneficiază de salariul minim brut pe ţară garantat în plată, deşi, de la data declarării pandemiei COVID-19, aceşti salariaţi au desfăşurat şi alte tipuri de activităţi ce nu au legătură cu cele specifice postului deţinut.
"În plus, personalul din învăţământ este singura categorie de bugetari care nu beneficiază de sporuri pentru condiţii de muncă, deoarece în ultimii ani politica guvernamentală în domeniul salarizării a fost aceea a plafonării cuantumului sporurilor la nivelul anterior intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, ceea ce a făcut inaplicabile HG nr. 34/2018 şi HG nr. 569/2017", se precizează în comunicat.
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News











