Public numeros la Zilele Teatrului Tânăr

71275765_2519669271389123_2779191032783306752_n
Cele trei spectacole prezentate la Zilele Teatrului Tânăr s-au bucurat de un public numeros.
Primul dintre cele 3 spectacole este o producție a Centrului Creației Populare Vaslui, sub coordonarea actorului Vlad Gălățianu.9 tineri din Vaslui, liceeni și studenți, au parcurs traseul unui exercițiu de imaginație care a fost creat cu aportul celor prezenți în sală.În distribuție s-au regăsit Amalia Postolache, Bianca Ioana Costin, Binaca Tănase, Crina Iurașcu, Dana Sandu, Denisa Viziru, Diana Torok, Iasmina Bazon și Ramona Gherasim.Sala mare a Casei de Cultură ”Constantin Tănase” a găzduit spectacolele ”Metoda G”, pusă în scenă de UNATC ”I.L.Caragiale” București, și ”12 oameni furioși”, care reprezintă lucrarea de licență a studenților de la UNATC ”I.L.Caragiale” București.Din distribuție a făcut parte și vasluianca Victoria Moraru.”Este îmbucurător că am avut săli pline în cele trei zile, dar punctul culminant a fost în ultima seară, când toate cele 500 de locuri au fost ocupate în totalitate. Asta demonstrează că suntem luați serios, iar noi facem același lucru, să luăm în serios acest proiect. Sunt tot mai multe voci care spun că e nevoie de ritmicitate în ceea ce privește teatrul într-o formulă roganizată, în așa fel încât să le oferim oamenilor repere de calitate în ce privește mișcarea teatrală”, a declarat Lucian Onciu, directorul Centrului Creației Populare Vaslui.




Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 09:09 - Răzvan Lucescu, gest deosebit în memoria tatălui său. A servit mâncare nevoiașilor la pomana de 40 de zile FOTO
- 07:54 - Bătaie în Centrul Vechi din București între români și ucraineni, după concertul lui Max Korzh. Patru reținuți
- 21:07 - Secția de Pediatrie a spitalului din Mangalia, ÎNCHISĂ după ce singurul medic și‑a luat concediu prelungit. Părinții revoltați cer găsirea unei soluții
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News














