România, codașa Uniunii Europene la salariul minim. Ce loc ocupăm în clasamentul european

România, codașa Uniunii Europene la salariul minim. Ce loc ocupăm în clasamentul european
În 2021, salariul mediu anual ajustat pentru angajaţii cu normă întreagă din Uniunea Europeană era de 33.500 euro, arată datele publicate în premieră luni de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat).
În 2021, salariul mediu anual ajustat pentru angajaţii cu normă întreagă din Uniunea Europeană era de 33.500 euro, arată datele publicate în premieră luni de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat).
Anul trecut, în rândul statelor membre UE, cel mai ridicat salariu mediu anual ajustat full-time era în Luxemburg (72.200 euro), Danemarca (63.300 euro) şi Irlanda (50.300 euro), iar cel mai redus în Bulgaria (10.300 euro), Ungaria (12.600 euro) şi România (13.000 euro).
Directiva UE privind "Cartea albastră" prevede folosirea acestui indicator pentru determinarea salariului mediu anual brut pentru fiecare stat membru UE şi acordarea permiselor de lucru pentru angajaţii cu înaltă calificare. Directiva are ca obiectiv atragerea în UE a angajaţilor cu înaltă calificare conform unor condiţii de admisie mai flexibile, îmbunătăţind drepturile şi posibilitatea deţinătorilor "Cărţii albastre" de a se muta mai uşor în alt stat membru UE.
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News











