Actualitate· 2 min citire

Tot mai mulți vasluieni băuți la volan

27 oct. 2019, 19:57
Actualizat: 27 oct. 2019, 19:57
politia_rutiera_poza_buna_fb_11219600

politia_rutiera_poza_buna_fb_11219600

Articol scris de Enache Alexandru

Polițiști din cadrul Serviciului Rutier Vaslui au depistat în trafic, pe strada Decebal din municipiul Vaslui, un autovehicul înmatriculat în străinătate (Spania), al cărui conducător se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul alcooltest a bărbatului de 49 de ani, din Negrești, județul Vaslui, a rezultat o valoare de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital, în vederea recoltării de probe biologice.De asemenea, polițiștii Serviciului Rutier Vaslui au depistat în trafic, pe drumul județean DJ 247, pe raza comunei Codăești, județul Vaslui, un autovehicul înmatriculat în județul Arad, al cărui conducător avea un comportament suspect, prezentând o stare euforică.În urma testării cu aparatul DrugTest a tînărului de 19 de ani, din Codăești, a rezultat prezența în salivă a unor substanțe psihoactive, motiv pentru care, acesta a fost condus la spital, în vederea recoltării de probe biologice.Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vaslui au mai depistat un bărbat de 29 de ani din Vaslui care în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, a condus un autovehicul înmatriculat în județul Brașov, ocazie cu care a acroșat un imobil de locuințe situat pe strada Cazărmii din municipiul Vaslui.În urma testării cu aparatul alcooltest a bărbatului a rezultat o valoare de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital, în vederea recoltării de probe biologice.

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate