Vasluian, arestat după ce a fost prins a treia oară beat la volan

POLITIE - RAZIE
Un bărbat de 34 de ani din localitatea Băbușa, comuna Băcești, județul Vaslui, a fost reținut de polițiștii negreșteni pentru 24 de ore, după ce a săvârșit o nouă infracțiune la regimul rutier.
Polițiștii Poliției Orașului Negrești efectuează cercetări față de un bărbat de 34 de ani din localitatea Băbușa, comuna Băcești, județul Vaslui, bănuit de săvârșirea în mod repetat a infracțiunilor de "conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe și "conducerea unui vehicul fără permis de conducere".În ziua de 29 noiembrie a.c., bărbatul a fost identificat conducând un autoturism pe strada Mihail Kogălniceanu din orașul Negrești, județul Vaslui.În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care bărbatul a fost condus la Serviciul Județean de Medicină Legală Vaslui unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În data de 06 decembrie a.c., Serviciul Județean de Medicină Legală Vaslui a comunicat că bărbatul avea o alcoolemie în sânge de 2,37 mg/litru.Având în vedere faptul că bărbatul a fost depistat în perioada septembrie-octombrie a.c. de încă două ori, pe raza localităților Băcești și Negrești, conducând autovehicule pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere și sub influența băuturilor alcoolice, polițiștii rutieri l-au reținut în cursul zilei de ieri pentru o perioadă de 24 de ore.Astăzi, Judecătoria Vaslui a admis cererea formulată de Parchetul de pe lîngă Judecătoria Vaslui și a emis față de inculpat un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Citește și:
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
- 10:17 - Omagiu pentru Mircea Lucescu. Sicirul legendarului antrenor, depus azi la Arena Națională- programul complet al ceremoniilor
- 10:13 - O nouă avertizare RO-Alert în județul Tulcea! Explozii violente s-au auzit de pe teritoriul ucrainean. 2 aeronave F-16 au fost ridicate
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News











