Vasluianul Ioan Toderașcu, prezent la întâlnirea epigramiștilor de la Brăila

42828733_1955824541178634_8177234410047799296_n
Cei mai buni epigramiști și oameni de umor din țară au fost prezenți, la sfârșit de săptămână, la Brăila.
Aceștia au participat la Sala "Avandgarde" a Teatrului ”Maria Filotti” la cea de-a XXXI-a ediție a Festivalului Concursului "Întâlnirea epigramiștilor", manifestare organizată de Casa de Cultură a Municipiului Brăila, împreună cu Clubul Umoriștilor Brăileni (CUB) "Ștefan Tropcea".Duelul epigramatic a reunit într-o Gală a Laureaților pe câștigătorii concursului lansat în luna iunie a acestui an, provocare la care au răspuns 68 de epigramiști din țară și din străinătate, care au trimis peste 270 de epigrame, câte două pentru fiecare dintre temele "Podoabe" și "Iubiri Târzii".Printre participanți s-a aflat și vasluianul Ioan Toderașcu, care a obținut mențiune la acest festival.Spectacolul a cuprins suita de epigramă și poezie umoristică, condimentată cu muzică, în interpretarea actriței Wanessa Radu, cantautorilor Raluca Tănase și Dumitru Popescu.Printre numele sonore ale epigramei românești, care au dat curs invitației de participare la ediția din acest an, se numără prof. Ștefan Cazimir și prof.dr. Elis Râpeanu.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:48 - Ana Maria Păcuraru, premiată la Beijing de Reprezentantul Special al MAE China pentru activitatea sa jurnalistică
- 13:29 - Încep înscrierile la creșă si grădiniță pentru anul școlar 2026-2027
- 13:15 - Premieră! România a trimis 4.000 de oi în Algeria cu avionul
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News














