VREMEA 24 IULIE. SCĂDERE UȘOARĂ A TEMPERATURILOR

VREMEA 24 IULIE. SCĂDERE UȘOARĂ A TEMPERATURILOR
Pe alocuri vor fi vijelii și căderi de grindină
Astăzi, valorile termice vor fi în scădere ușoară, însă în sudul, centrul și estul Munteniei, sudul Moldovei, precum şi în Dobrogea continentalã, vremea va fi cãlduroasã, iar disconfortul termic ridicat.
Gradul de instabilitate atmosferică se va accentua treptat și mai ales din a doua parte a zilei vor fi perioade cu averse ce vor avea și caracter torențial, intensificări ale vântului și descărcări electrice, în Banat, Transilvania, Oltenia, pe arii relativ extinse în Maramures, Crișana și local în Muntenia, Moldova şi Dobrogea.
Pe alocuri vor fi vijelii și căderi de grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 de grade în estul Transilvaniei şi 34 de grade în sudul şi estul Munteniei, precum şi în vestul Dobrogei.
În București, vremea va fi călduroasă, disconfortul termic ridicat. Temperatura maximă va fi de 32...34 de grade. Vremea va deveni instabilă. Cerul va fi variabil, iar în a doua parte a zilei vor fi perioade cu averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului și posibil vijelii. Cantitățile de apă pot fi însemnate.
La munte temperaturile vor fi în scădere. În a doua parte a zilei vor fi perioade cu averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului și posibil grindinî. Cantitățile de apă pot depăși 40 de litri pe metru pătrat.
La mare va fi soare, vreme caldă, temperatura ajunge la 32, 33 de grade. Disconfortul termic se menține ridicat, iar apa mării are 28 de grade. Spre seară sunt posibile ploi.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 17:58 - Cinci persoane urmărite internațional, aduse în România de Poliția Română
- 17:51 - Unde se poate face grătar legal și ce amenzi riscă românii care aprind focul în locuri nepermise
- 15:45 - Fenechiu (PNL), discuții cu grupul PACE înainte de votul moțiunii: „Nu am amenințat, nu am făcut promisiuni, le-am cerut părerea”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News














