Accident rutier la Moara Grecilor: Două autoturisme implicate

Accident rutier la Moara Grecilor: Două autoturisme implicate
Din primele informații, cel puțin două persoane necesită îngrijiri medicale.
Echipaje de pompieri și ambulanțe au intervenit la Moara Grecilor, acolo unde în jurul orei 16:00 s-a produs un accident rutier între două autoturisme.
Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (autospecială echipată cu modul pentru descarcerare/deblocare), o ambulanță SMURD tip C1 (TIM), o ambulanță SMURD tip B2 (EPA) și echipaje specializate, pentru asigurarea măsurilor PSI, evaluarea și acordarea primului ajutor victimelor unui accident rutier produs în municipiul Vaslui, în cartierul Moara Grecilor.
În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau trei persoane.
La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite două autoturisme avariate, ieșite în afara carosabilului, precum și două persoane rănite. Victimele au fost evaluate, au primit primul ajutor, după care au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui, acestea fiind diagnosticate cu traumatisme în urma producerii unui accident rutier.
Sursa: Realitatea de Vaslui
Citește și:
- 18:41 - Istvan Kovacs merge la Campionatul Mondial din 2026! Trei arbitri români, confirmați oficial pentru turneul final din America
- 17:33 - Scenariu coordonat? SUA au validat apelul Pakistanului pentru armistițiu cu Iranul
- 17:16 - Iranul amenință cu blocarea unei noi rute vitale: după Hormuz, Teheranul vizează Bab el-Mandeb
- 16:43 - Zelenski acuză SUA: „Ignoră dovezile despre ajutorul Rusiei pentru Iran, pentru că au încredere în Putin”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News











