Atelier de asamblare a geamurilor de tip termopan, distrus de un incendiu la Huși

Atelier de asamblare a geamurilor de tip termopan, distrus de un incendiu la Huși
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric.
Secția de pompieri Huși a intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă, o ambulanță SMURD tip B2 (EPA) și echipaje specializate pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o hală din municipiul Huși, în zona Calea Basarabiei. Hala afectată de incendiu are o suprafață de aproximativ 750 metri pătrați.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta cu violență într-un atelier de asamblare a geamurilor de tip termopan și exista pericolul de extindere la nivelul întregii hale, acolo unde se mai află un atelier de croitorie și două birouri. În momentul izbucnirii incendiului, în hală se mai aflau doar trei persoane, acestea autoevacuându-se până la sosirea echipajelor de intervenție. Pompierii militari au acționat pe două sectoare de intervenție, primul, pentru lichidarea incendiului, iar cel de-al doilea, pentru protecția bunurilor aflate în pericol. După aproximativ 80 minute incendiul a fost lichidat.
A ars atelierul de asamblare a geamurilor termopan, pe o suprafață de circa 80 metri pătrați. În urma incendiului, unul dintre birouri, precum și o serie de bunuri aflate în interior s-au degradat. Pompierii militari au salvat atelierul de croitorie și unul dintre birouri. Nu au fost înregistrate victime.
Valoarea estimată a bunurilor salvate este de aproximativ 200.000 lei, în timp ce valoarea estimată a bunurilor distruse/degradate, însumează circa 10.000 lei.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric (aparate electrice lăsate sub tensiune și nesupravegheate).
Sursa: Realitatea de Vaslui
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:41 - Oana Țoiu, acuzată că cere bani de transport deși are mașină și șofer SPP
- 14:35 - Gigi Becali a explodat după atacul lui Mihai Rotaru: „Eu sunt împărat, el nici Oltenia nu o poate cuceri”
- 13:18 - Analiză alarmantă: punctul slab al NATO pe care Rusia l-ar putea exploata într-un conflict
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News














