Ce au descoperit polițiștii în toiul nopții, pe o stradă din Vaslui

Ce au descoperit polițiștii în toiul nopții, pe o stradă din Vaslui
Cercetările sunt continuate de către polițiștii vasluieni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui
Duminică, 2 aprilie 2023, ora 04:27, polițiștii Biroului Rutier, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Ștefan cel Mare, în municipiul Vaslui, județul Vaslui, au depistat și oprit un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un tânăr de 24 de ani, din comuna Lipovăț, județul Vaslui.
Întrucât șoferul emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.86 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Județean Vaslui pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii vasluieni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării activității infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”.
Sursa: Realitatea de Vaslui
Citește și:
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
- 20:11 - George Simion, mesaj de forță de la tribuna Parlamentului: „Voi, puterea, ați închis Realitatea Plus”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News











