Doi minori păcăliți prin metoda „Brăila” în piața Sf. Ilie din Bârlad
Prejudiciul estimat în urma săvârșirii infracțiunii este de 400 lei și a fost recuperat integral.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au documentat și probat activitatea infracțională a unui bărbat bănuit de săvârșirea, în formă continuată, a unei infracțiuni de furt în dauna a două persoane vătămate minore.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Bârlad efectuează cercetări față de un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din municipiul Bârlad, județul Vaslui, bănuit de comiterea unei infracțiuni de furt, în formă continuată, în zona Pieței Agroalimentare Sf. Ilie din Bârlad.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii bârlădeni au stabilit că, în data de 30 octombrie 2022, la ora 10.40, bărbatul bănuit de comiterea infracțiunii cercetate ar fi sustras câte 200 de lei de la doi minori, în vârstă de 15 ani, din comunele Viișoara, respectiv Ciocani, județul Vaslui. Sub pretextul că dorește să schimbe, în cupiuri mai mici, o bancnotă de 200 lei, acesta i-a fi determinat pe minori să-i înmâneze sumele deținute asupra lor, după care, profitând de neatenția acestora, le-ar fi sustras o parte din ei.
Prejudiciul estimat în urma săvârșirii infracțiunii este de 400 lei și a fost recuperat integral.
În cursul zilei de ieri, 30 octombrie 2022, în urma administrării probatoriului, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Bârlad l-au reținut pe bărbat, pentru o perioadă de 24 ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, cu propunerea luării unei măsuri preventive.
Polițiștii bârlădeni continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, pentru stabilirea și probarea întregii activități infracționale a bărbatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt în formă continuată.
Sursa: Realitatea de Vaslui
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:41 - Oana Țoiu, acuzată că cere bani de transport deși are mașină și șofer SPP
- 14:35 - Gigi Becali a explodat după atacul lui Mihai Rotaru: „Eu sunt împărat, el nici Oltenia nu o poate cuceri”
- 13:18 - Analiză alarmantă: punctul slab al NATO pe care Rusia l-ar putea exploata într-un conflict
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News














