Dosar penal pentru un bărbat din comuna Gârceni. Ce infracțiune a comis

Dosar penal pentru un bărbat din comuna Gârceni. Ce infracțiune a comis
Cercetările sunt continuate de către polițiștii vasluieni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui
Polițiștii vasluieni efectuează cercetări față de un bărbat care a fost depistat zilele trecute, pe drumurile publice ale județului Vaslui, în timp ce încălca prevederile legale în vigoare.
În noapte de 1 spre 2 martie 2022, ora 2:20, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul județean DJ 159, în localitatea Trohan, comuna Gârceni, județul Vaslui, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Bacău, condus de către un bărbat în vârstă de 33 de ani, din localitatea Slobozia, comuna Gârceni.
Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii vasluieni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării activității infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”
Sursa: Realitatea de Vaslui
Citește și:
- 21:47 - Tensiuni fără precedent: Trump discută retragerea din NATO și acuză Alianța că „a întors spatele americanilor”
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News











