Gălățean prins de două ori într-o singură noapte, băut la volan, pe străzile din Vaslui

Gălățean prins de două ori într-o singură noapte, băut la volan, pe străzile din Vaslui
ercetările sunt continuate de către polițiștii rutieri vasluieni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui
Polițiștii Biroului Rutier Vaslui au reținut un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din comuna Umbrărești, județul Galați, care s-a urcat la volan deși consumase alcool. În urma cercetărilor, polițiștii au depistat însă că tânărul, pe lângă alcoolemie, nu avea nici permisul auto, pentru că era suspendat.
În noaptea de 16/17 octombrie 2022, la ora 00:08, polițiștii Biroului de Ordine Publică, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Iași, condus de către un bărbat de 28 de ani, din comuna Umbraresti, județul Galați.
Întrucât conducătorul autoturismului emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.85 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, în vederea recoltării de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, acestuia i-a fost suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice. Ulterior, în aceeași noapte, 17 octombrie a.c., la ora 03:40, echipajul Biroului de Ordine Publică, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe Strada Călugăreni, din municipiul Vaslui, a observat și oprit, din nou, pentru control, același autoturism. Acesta era condus de către bărbatul din comuna Umbrărești, județul Galați. Bărbatul a fost din nou testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, în vederea recoltării de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
„Pe 18 octombrie a.c., în baza probatoriului administrat, polițiștii Biroului Rutier Vaslui l-au reținut pe bărbat, pe o perioada de 24 ore. Acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui cu propunerea dispunerii unei măsuri preventive. Cercetările sunt continuate de către polițiștii rutieri vasluieni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării activității infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influență alcoolului sau a altor substanțe”, a precizat inspectorul de poliție Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
Sursa: Realitatea de Vaslui
Citește și:
- 17:33 - Scenariu coordonat? SUA au validat apelul Pakistanului pentru armistițiu cu Iranul
- 17:16 - Iranul amenință cu blocarea unei noi rute vitale: după Hormuz, Teheranul vizează Bab el-Mandeb
- 16:43 - Zelenski acuză SUA: „Ignoră dovezile despre ajutorul Rusiei pentru Iran, pentru că au încredere în Putin”
- 16:06 - Scandal uriaș după Barcelona – Atletico: catalanii vor plângere la UEFA împotriva lui Istvan Kovacs
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News











