Scandal într-o familie de sibieni în bâlciul de la Bârlad

Scandal într-o familie de sibieni în bâlciul de la Bârlad
Cetățenii aflați în apropiere au confirmat existența unui incident de natură a tulbura ordinea publică și au solicitat intervenția polițiștilor locali.
Miercuri, 24 august, în jurul orelor 09.30, poliţiştii locali din cadrul Poliţiei Locale Bârlad executau activități de verificare a agenților economici, care au primit amplasamente pentru a desfășura acte de comerț în zona amenajată pentru desfășurarea bâlciului tradițional. La un moment dat s-au auzit strigăte și larmă, ce s-a presupus că provin de la un scandal.
Cetățenii aflați în apropiere au confirmat existența unui incident de natură a tulbura ordinea publică și au solicitat intervenția polițiștilor locali.La fața locului s-a constatat că între membrii unei familii, doi bărbați și o femeie, s-a iscat un conflict spontan, urmat de adresarea unor amenințări cu acte de violență, loviri și exprimarea de cuvinte jignitoare, care au indignat cetățenii aflați în apropiere.Participanții la actele de tulburare a climatului de liniște civică au fost identificați și s-a stabilit că provin dintr-o localitate din județul Sibiu. În contextul conflictului, cei în cauză au spart mai multe farfurii oferite spre vânzare, producând panică în rândul trecătorilor și altor comercianți.Au fost conduși la sediul poliției locale, ocazie cu care au fost aplicate tuturor sancţiuni contravenţionale în cuantum total de 6300 lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991r, art. 2 pct. 1, pct 4 şi pct 24. Au fost îndrumați să se adreseze cu plângere către organele de cercetare penală, celor care au susținut că au fost victime ale infracțiunilor de amenințare, lovire și alte violențeReamintim că în domeniul ordinii şi liniştii publice, poliţia locală constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru nerespectarea normelor legale privind convieţuirea socială stabilite prin legi sau acte administrative ale autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, pentru faptele constatate în raza teritorială de competenţă.
Sursa: Realitatea de Vaslui
Citește și:
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 13:56 - Kelemen Hunor avertizează asupra colapsului social: „Suntem la limită, prăpastia dintre bogați și săraci este uriașă”
- 13:19 - Zeci de familii, captive în propriile case după alunecările de teren
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News




_e32ebcad9a.webp)






