O fetiță de trei ani și un adult și-au pierdut viața într-un groaznic accident rutier

Un băiețel de trei ani și un adult și-au pierdut viața într-un groaznic accident rutier
Din nefericire, una dintre persoanele declarate decedate este un băiețel în vârstă de trei ani și opt luni.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Podul Înalt" al Județului Vaslui a intervenit cu două autospeciale de stingere echipate cu module pentru descarcerare, o autospecială pentru descarcerare grea, o ambulanță SMURD tip C1 (TIM), patru ambulanțe tip B2 (EPA) și echipaje specializate, la un grav accident rutier produs pe DE 581, în raza localității Roșiești.În accident au fost implicate trei autoturisme, existând șase victime. Începând cu ora 19:50 a fost pus în aplicare Planul Roșu de Intervenție.Din cele șase victime, patru adulți și doi minori, două persoane au fost declarate decedate.Din nefericire, una dintre persoanele declarate decedate este o fetiță în vârstă de trei ani și opt luni.Celelalte victime, trei adulți și un minor, au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui, în stare gravă și cu multiple traumatisme.La intervenție au participat și echipaje de poliție. Cercetările privind circumstanțele și cauzele producerii acestui accident rutier sunt cercetate de instituțiile abilitate în acest sens.La ora 20:50 a fost dezactivat Planul Roșu de Intervenție al Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Podul Înalt" al Județului Vaslui.Sursa: Realitatea de Vaslui
Citește și:
- 17:49 - Tragedia de la Midia. Familiile marinarilor dispăruți acuză erori grave: „Remorcherul nu era pregătit pentru această manevră!”
- 10:44 - Motorina depășește 10 lei pe litru, Bolojan nu vrea tăieri: scumpirile în lanț aduc românii în pragul sărăciei. Scenariu îngrijorător: carburanți pe cartelă
- 09:21 - Accident grav pe E581, la limita județelor Galați și Vaslui: un autocar s-a răsturnat, 15 victime, dintre care una decedată
- 09:14 - Război Orientul Mijlociu. Trump anunță o posibilă retragere parțială a trupelor americane din Orientul Mijlociu, în timp ce războiul Israel-Iran escaladează - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News











