„Cadou neașteptat” pentru tânărul de 26 de ani care în seara zilei de 3 ianuarie a.c. a ieșit din arestul la domicliu pentru a ataca cu un cuțit un autoturism în care se aflau două persoane pe o stradă din Bârlad. Anterior, agresorul intrase live pe o rețea de socializare pentru a-l amenința pe bărbatul vizat atacului, pe care îl văzuse intrând într-un magazin de cartier. Tribunalul Vaslui l-a condamnat astăzi, 5 ianuarie, pe Ibris R. alexandru, la 3 ani și 2 luni de închisoare pentru trafic de droguri de mare risc. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile.

Ibris R. Alexandru, individul în vârstă de 26 de ani, aflat în arest la domiciliu pentru infracțiunea de trafic de drooguri de mare risc, și-a aflat astăzi pedeapsa în dosarul în care magistrații vasluieni au decis măsura impunerii arestului domiciliar forțat. Traficantul a primit 3 ani și două luni de închisoare, după ce asupra sa, la finele anului 2021, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalitãtii Organizate Vaslui au găsit peste 30 de grame de amfetaminã.

„Condamnă pe inculpatul Ibris Randu-Alexandru, la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) … (…) pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc (…)

În baza art. 39 alin. 1 (…)  contopeşte pedepsele aplicate, inculpatul Ibris Randu-Alexandru urmând să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 ani închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) ?i k) Cod penal, (…) inculpatul urmând a executa, în final, 3 ani şi 2 luni închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor (…)

În temeiul prevederilor art. 399 alin. 1 (…) menține măsura preventivă a arestului la domiciliu luată faţă de inculpatul Ibris Randu-Alexandru (urmare a înlocuirii măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu prin încheierea 41 din 19.09.2022 şi modificării locației stabilite pentru executarea măsurii preventive a arestului la domiciliu (…)”, se arată în decizia din 5 ianuarie 2023 a Tribunalului Vaslui.

Reamintim că în seara zilei de marți, 3 ianuarie a.c., Ibris R. Alexandru a atacat cu un cuțit în mână un autoturism în care se aflau două persoane, deși acesta avea interdicția prin lege să părăsească domiciliul, ca urmare a unei decizii a Tribunalului Vaslui, încă din luna noimebrie 2022, prin care era eliberat din arestul preventiv și plasat în arest domiciliar.

Prin apel la 112 s-a solicitat prezența unui echipaj de poliție care, la momentul respectiv, deși apelantul a specificat acest lucru, nu a constatat că s-a încălcat măsura arestului domiciliar. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Vaslui, polițiștii și-au dat seama abia a doua zi că Ibris R. Alexandru se afla sub incidența acestei măsuri, drept pentru care au sesizat instanța competentă și au semnalat încălcarea condițiilor impuse prin lege.

Urmează acum ca magistrații vasluieni să decidă dacă lui Ibris R. Alexandru îi va fi revocat arestul domiciliar și vor dispune arestarea preventivă. Totodată, în cauză se fac cercetări și s-a întocmit dosar penal pentru infracțiunea de evadare, după ce individul a părăsit perimetrul impus de lege pentru arest la domiciliu.

Sursa: Realitatea de Vaslui

Articolul precedentRețetă de borș de pește pentru ziua de Bobotează. Obiceiuri și tradiții pe care românii le respectă în această zi
Articolul următorUn incendiu a cuprins acoperișul unei clădiri din comuna Dimitrie Cantemir