Multe sunt poveștile pe care sala de sport a Bârladului, ajunsă acum o ruină, le-ar putea spune fără oprire. Pe unele cu mândrie, iar pe altele cu tristețe, întocmai ca un om bătrân trecut prin viața-i tumultoasă. Zilele în care pragul ușii sale era trecut de sute sau chiar mii de bârlădeni sunt demult apuse. Poveștile au rămas însă adânc întipărite în memoria celor care au făcut performanță între pereții acestei clădiri impunătoare chiar și acum când este în genunchi, cu geamuri sparte și degradată.
Ultima poveste pare să o scrie un om al străzii, care și-a făcut din mica intrare în fosta sală de sport, propria sufragerie. Într-un colț, hainele și agoniseala sa, orânduite frumos, pe o saltea, cel mai probabil gunoiul cuiva dar aur pentru el care doarme sub cerul liber. N-a intrat încălțat în mica sa casă, așa că și-a lasat pe treptele tocite de miile de pași, perechea de pantofi.
N-a mai avut loc să pună un brad și cu siguranță nu și-a permis unul. Așa că, alături de amintirile care împodobesc ușa de la intrare, ferecată de un lacăt rece, gros, a agățat mici globulețe. Undeva deasupra, în stânga sa, e o portocală. Al cărei miros ne duce mereu, involuntar, cu gândul la sărbătorile de iarnă, la Crăciun… Fără alte comentarii.
Foto/credit: Mihaela Niculescu.
Sursa: Realitatea de Vaslui
