Scandal de proporții pe strada Crângului din municipiul Bârlad, în cursul serii de marți (3 ianuarie), după ce un individ aflat sub măsura arestului la domiciliu pentru infracțiunea de trafic de droguri, a ieșit cu un cuțit în mână și a atacat persoanele aflate într-un autoturism. Înainte să recurgă la gestul violent, agresorul – Ibriș R. Alexandru, în vârstă de 26 de ani, a intrat Live pe o rețea de socializare și l-a amenințat cu moartea pe cel pe care îl viza în atac.

Scene șocante pentru locuitorii de pe strada Crângului din municipiul Bârlad, care s-au alarmat în momentul în care au auzit țipete și amenințări în apropierea unui magazin de cartier. Individul, în vârstă de 26 de ani, flutura un cuțit și amenința două persoane care se aflau într-un autoturism. În cele din urmă, reușește să treacă de câteva rude care încercau să-l liniștească și se năpustește asupra mașinii pe care o lovește cu cuțitul, de mai multe ori. Nu a reușit să rănescă pe nimeni, șoferul autoturismului blocând portierele și demarând în trombă.

Apel la 112, agresorul rămâne acasă. Pe live.

Cele două persoane agresate (soț și soție) și amenințate cu cuțitul, s-au refugiat în autoturism și după ce au reușit să scape au sunat la 112.

„În seara de 03.01.2023 mă aflam cu soția la magazinul „La J**a” și după ce am terminat cumpărăturile, în drum spre ieșire, soția mea mi-a zis că Ibris Randu Alexandru este intrat live pe Facebook și mă înjură, mă denigrează. In drum spre casă, acesta era pe strada cu un cuțit în mână, el fiind arestat la domiciliu. Vazându-l, eu am sunat la numărul de urgență 112, iar soția mea îl filma cum flutura cuțitul în fața masini noastre, după care a lovit cu cuțitul parbrizul, oglinda ,portiera dreapta. După care au venit două echipaje de poliție, pe noi ne-au fugărit la sediu iar pe el l-au lăsat bine-merci acasă, continuând live-ul pe Facebook și arătat droguri pe live, denigrându-mi din nou familia și invitându-mă la  bătaie”, ne-a declarat tânărul aflat la volan.

Conform unei înregistrări de pe live-ul lui Ibris R. Alexandru, și care ar fi fost făcută ulterior atacului cu cuțitul, din aceeași seară, acesta se filmează cu o substanță vegetală, foarte asemănătoare vizual cu cannabis-ul și își întreabă interlocutorii dacă au curaj să vină pentru a fuma împreună un „joint”.

Cine este Ibris R. Alexandru

Ibriș R. Alexandru figurează cu măsura arestului domiciliar, impusă de magistrații de la Tribunalul Vaslui încă din luna noiembrie 2022, pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, după ce polițiștii de la sfârsitul anului 2021, politistii Serviciului de Combatere a Criminalitãtii Organizate Vaslui au realizat un flagrant în municipiul Bârlad, în urma cãruia au fost identificate si ridicate peste 30 de grame de amfetaminã, un cântar electronic, douã terminale mobile si o cartelã sim.

Imagine

Din cercetãri a reiesit cã trei persoane, printre care și Ibis R. Alexandru, ar fi desfãsurat activitãti de procurare, detinere, depozitare si vânzare a drogurilor cãtre consumatorii din judetul Vaslui, pentru 100 de lei gramul de cannabis si 200 de lei gramul de amfetaminã. În urma perchezitiilor efectuate, au fost descoperite si ridicate diferite cantitãti de materie vegetalã (cannabis) si amfetaminã, patru grindere, trei terminale mobile, trei cartele sim si diverse sume de bani, cu privire la care existã suspiciunea cã ar fi fost folosite la desfãsurarea activitãtilor infractionale.

Cel mai probabil, Ibris R. Alexandru va fi acuzat de infracțiunea de evadare, asta după ce nu a respectat regulile impuse de măsrua arestului la domiciliu si cel mai probabil se va întoarce după gratii.

 

 

 

Sursa: Realitatea de Vaslui

Articolul precedentUn tânăr din Viișoara a comis două infracțiuni dintr-un foc
Articolul următorPreședintele Klaus Iohannis merge la ședința CSM – Discurs despre justiția din România