Abuzurile părinților asupra copiilor au CRESCUT îngrijorător în pandemie

Abuzurile părinților asupra copiilor au CRESCUT îngrijorător în pandemie
Cele mai multe forme de abuz înregistrate asupra minorilor au fost înregistrate la debutul pandemiei
Copiii au fost victime colaterale ale pandemiei. Statisticile privind abuzurile asupra acestora de către familie sunt îngrijorătoare, comparativ cu anii precedenți. Jumătate dintre minorii care au sunat la telefonul copilului au raportat abuzuri și violențe în familie, potrivit Realitatea Plus.
Pe parcursul anului 2020, activitatea psihologilor de la linia de urgență 983 a fost încărcată.
Cele mai multe forme de abuz înregistrate asupra minorilor au fost înregistrate la debutul pandemiei. Doar la Direcția Generală de Protecție a Copilului Iași s-au primit peste 50 de apeluri din partea minorilor care au reclamat că au suferit agresiuni din partea adulților.
”Peste 200 au fost intervenții la fața locului sau prin telefon. Specialiștii noștri au făcut consiliere tot prin telefon cu victimele violenței domestice, astfel că, pe parcursul anului trecut, am avut 77 de măsuri de plasament în regim de urgență”, a declarat Tiberiu Bantaș, purtător de cuvânt DGASPC Iași
Psihologii spun că pandemia a avut și are în continuare un impact puternic asupra familiilor.
”Poate că au iritat părinții, și atunci au fost mai agresivi verbal, poate anumite injurii, amenințări, cuvinte umilitoare. Depinde de la caz la caz. Este un sentiment de abandon, sentimentul că nu este iubit. Din cauza acestor sentimente de abandon și de neiubire poate să fie o retragere în sine, o stimă de sine scăzută, poate să nu se mai concentreze pe învățat, poate să apară și abandonul școlar în această perioadă de pandemie”, a explicat psihologul Felicia Ciobanu.
Pentru ca tinerii agresați în familie să treacă peste traumele lăsate de abuzuri, au nevoie de consiliere psihologică de specialitate. 47% dintre copiii care au apelat telefonul copilului au raportat abuzuri și violențe în familie.
Sursa: Realitatea de Bucuresti
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News











