ACCIDENT AVIATIC LA GURA PORTIȚEI. 2 PERSOANE AU MURIT

ACCIDENT AVIATIC LA GURA PORTIȚEI. 2 PERSOANE AU MURIT
Tragedie de proporții în Tulcea
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit în apropierea complexului turistic Gura Portiței. Din păcate, cei doi pasageri aflați la bord nu au supraviețuit. Incidentul, petrecut în jurul orei 19:20, a mobilizat de urgență autoritățile locale și echipajele de salvare.
Incidentul a implicat un avion de mici dimensiuni, la bordul căruia se aflau două persoane. Ar fi vorba de doi bărbați, cu vârsta de aproximativ 50 de ani.
Apelul de urgență a fost recepționat la dispeceratul ISU Tulcea, care a mobilizat imediat forțe semnificative de intervenție. La fața locului au fost trimise echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea, un echipaj SMURD din cadrul Stației de Pompieri Babadag, precum și voluntari din cadrul SVSU Jurilovca. De asemenea, a fost alertat și elicopterul SMURD din Constanța, care a reușit să ajungă rapid în zonă.
Elicopterul SMURD a ajuns în scurt timp la locul accidentului. Din nefericire, viața celor două persoane aflate la bord nu a mai putut fi salvată. Circumstanțele accidentului sunt, la această oră, în curs de investigare.
Este al doilea accident aviatic petrecut astăzi la Gura Portitei. Potrivit unor surse, un avion de mici dimensiuni ar fi încercat să aterizeze pe plajă. Fara victime, nu a intervenit SMURD.
Cei doi morti din avionul prabusit in seara aceasta sunt barbati.
Sursa: ISU TULCEA
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:42 - Primul weekend cu temperaturi de vară din acest an. Noile date de la ANM-VIDEO
- 08:07 - Alertă maximă în România. Fragmente de dronă căzute în Galaţi. Pericol de explozie, mai mulți oameni evacuați FOTO/VIDEO
- 22:01 - Criză la pompe: stații fără motorină după ieftiniri record, apoi scumpiri bruște de până la 50 de bani pe litru
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News














