Arest pentru agresorul celor trei tineri din Văleni

injunghiati (3)
Judecătorii Tribunalului Vaslui au decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a agresorului celor trei elevi de la Liceul ”Ștefan Procopiu” Vaslui.
La instanță, tânărul din Ferești a fost reprezentat de un avocat din oficiu.În urma incidentului petrecut miercuri seara, autoritățile locale au anunțat că vor stabili un plan de măsuri pentru prevenirea unor astfel de fapte.”Există un ordin al prefectului privind siguranţa în şcoli, iar măsurile se respectă. Paza este asigurată, în zona celor două licee sunt în permanenţă echipaje de jandarmi, problema este că aceste fapte, după cum vedem, nu se întâmplă în incinta unităţilor de învăţământ sau în imediata apropiere, ci pe drum. Aici este problema şi să identificăm nişte soluţii preventive pentru ca astfel de fapte să nu se mai întâmple”, a declarat prefectul Eduard Popica.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:07 - Secția de Pediatrie a spitalului din Mangalia, ÎNCHISĂ după ce singurul medic și‑a luat concediu prelungit. Părinții revoltați cer găsirea unei soluții
- 19:35 - Ministrul Sănătății, după moartea la școală a adolescentului din Bacău: „Nu apăr pe nimeni. Posibile greșeli, dacă s-a greșit vor fi sancțiuni”
- 18:47 - Scandal uriaș la AJVPS Vâlcea. Acuzații de abuzuri, intimidări, braconaj, sclavagism și afaceri cu hrana animalelor - DOCUMENTE
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News














