Astăzi se afişează rezultatele la cea de-a doua sesiune a Bacalaureatului

Astăzi se afişează rezultatele la cea de-a doua sesiune a Bacalaureatului
Emoţiile celor care au susţinut examenul de Bacalaureat în sesiunea a doua se apropie de sfârşit
Primele rezultate la cea de-a doua sesiune a Bacalaureatului sunt afişate astăzi, până la ora 12.00, potrivit Ministerului Educaţiei.
Emoţiile celor care au susţinut examenul de Bacalaureat în sesiunea a doua se apropie de sfârşit.
Rezultatele la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului din acest an vor fi afişate vineri, pe site-ul bacalaureat.edu.ro şi în centrele de examen, în format anonimizat, până la ora 12,00, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
Tot astăzi, cei care au picat examenul sau nu sunt multumiţi de notă pot depune contestaţii.
Contestaţiile pot fi depuse tot astăzi, în intervalul orar 12,00 – 18,00, atât în format standard/letric, cât şi electronic.
În acest sens, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit electronic inclusiv o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei este finală şi poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere.
Rezultatele finale la BAC vor fi comunicate marţi, 29 august.
Nota minimă de promovare – pentru fiecare probă – este 5, iar media finală necesară pentru a promova examenul este cel puţin 6.
La cea de-a doua sesiune a Bacalaureatului s-au înscris peste 33.900 de candidaţi.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 21:29 - Plan Roșu activat după un accident cumplit în Dulcești: patru morți și mai mulți răniți
- 20:06 - Mircea Lucescu, între respect și obiectiv: „Am lansat mulți jucători ai Turciei, dar acum vrem calificarea”
- 19:00 - Mesaj de luptă din tabăra României: Radu Drăgușin anunță un meci de foc la Istanbul
- 18:21 - Avertisment de la Kelemen Hunor: România nu își permite un guvern minoritar
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News










