Bogdan Aurescu, ministrul de Externe, consultări politice cu omologul său italian

Bogdan Aurescu, ministrul de Externe, consultări politice cu omologul său italian
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, va avea, luni, o rundă de consultări politice cu ministrul Afacerilor Externe şi Cooperării Internaţionale al Republicii Italiene, Luigi Di Maio, cu prilejul vizitei pe care acesta o efectuează în România, la invitaţia părţii române.
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, va avea, luni, o rundă de consultări politice cu ministrul Afacerilor Externe şi Cooperării Internaţionale al Republicii Italiene, Luigi Di Maio, cu prilejul vizitei pe care acesta o efectuează în România, la invitaţia părţii române.
Vizita şefului diplomaţiei italiene la Bucureşti are loc în contextul agresiunii militare ilegale a Rusiei asupra Ucrainei şi al interesului Italiei de a sprijini eforturile de gestionare a crizei refugiaţilor ucraineni, potrivit unui comunicat al MAE.
Întrevederea dintre cei doi demnitari se va concentra, astfel, asupra modalităţilor de gestionare a efectelor multiple ale invaziei ruse în Ucraina, inclusiv criza umanitară gravă generată de intervenţia militară ilegală a Rusiei şi impactul acesteia asupra securităţii regionale, europene şi euroatlantice.
În cadrul discuţiilor vor fi abordate şi eforturile pentru stoparea conflictului, sancţiunile la adresa Federaţiei Ruse şi măsurile de consolidare a Flancului Estic al NATO. De asemenea, vor fi analizate modalităţile de eficientizare a sprijinului acordat refugiaţilor şi persoanelor afectate de războiul din Ucraina, în contextul în care Italia a fost primul stat membru al UE care a utilizat Centrul logistic pentru depozitarea şi distribuirea asistenţei umanitare internaţionale operaţionalizat la Suceava, începând cu data de 9 martie 2022.
În cadrul întrevederii vor fi discutate, de asemenea, modalităţile de dezvoltare şi aprofundare a relaţiei de Parteneriat Strategic Consolidat dintre cele două ţări, în contextul dialogului politic amplu româno-italian. De asemenea, vor fi abordate aspecte privind cooperarea economică bilaterală şi sectorială, Italia fiind al doilea partener comercial al României, a mai precizat sursa citată.
Ministrul Bogdan Aurescu şi omologul său vor avea şi un schimb de opinii referitor la o serie de dosare europene importante pentru România şi Italia.
La finalul consultărilor, ministrul Bogdan Aurescu şi ministrul Luigi Di Maio vor susţine declaraţii comune de presă.
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News











