CĂLIN GEORGESCU SE PREZINTĂ ASTĂZI ÎN FAȚA POLIȚIȘTILOR

CĂLIN GEORGESCU SE PREZINTĂ ASTĂZI ÎN FAȚA POLIȚIȘTILOR
Liderul suveraniștilor demască manipularea puterii ilegitime
Călin Georgescu se prezintă astăzi la secția de poliție pentru a semna controlul judiciar, după ce măsura preventivă a fost prelungită! În acest sens se așteapta motivarea deciziei magistrașilor Tribunalului București. Între timp, liderul suveranist demască jocurile de putere și presiunile ce se fac în această perioadă.
Aceasta este prima apariție publică a candidatului interzis de sistem, după ce magistrații de la Tribunalul București au analizat, joi,30 octombrie, contestația formulată de avocații lui Călin Georgescu și au decis menținerea controlului judiciar pentru 60 de zile, măsură dispusă de Judecătoria Sectorului 1 în urmă cu mai bine de două săptămâni.
Potrivit minutei publicate pe portalul instanței, judecătorii au respins contestația avocaților liderului suveranist ca fiind nefondată.
Astfel, în următoarele 60 de zile, Călin Georgescu trebuie să respecte o serie de măsuri sticte și așteaptă să vadă următoarea mișcare a sistemului în cazul celui de-al doilea dosar al său trimis în judecată la Curtea de Apel București, în care nu s-a fixat nici până acum un prim termen.
Surse Realitatea PLUS spun că toți membrii secției speciale penale din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București au refuzat să preia acest caz.
Citește și:
- 11:24 - ANM a emis avertizări de viscol, polei și vânt puternic până pe 26 februarie
- 10:57 - Scandal uriaș la Primăria București. Consilierii PSD au anunțat că intră în grevă din cauza proiectului cu facturi reduse. Băluță: „Nu vom ceda!”
- 10:51 - Restricții de circulație pe Podul Prieteniei Giurgiu–Ruse din cauza lucrărilor
- 10:27 - Ediție explozivă „Lupta pentru România” în această seară de la ora 18.00
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News




_8089def344.webp)






