Cămara bunicii, transformată într-o inedită expoziție la Gârceni

74344924_1449193168590395_3023358686610325504_n
La Gârceni, elevii școlii gimnaziale au dat viață unui târg de produse alimentare cu vânzare.
Într-un decor de toamnă autentică, aceștia au adus în fața celor interesați numai produse alimentare, de la zacuscă, compot, bulion, până la dulcețuri și murături.Din valorificarea produselor s-au strâns peste 2.700 de lei, bani care se vor folosi ulterior în scopuri umanitare.”Atmosfera caldă, copiii cu spirit antreprenorial, plăcinta cu bostan, învârtita cu nucă, gogoșile umplute cu gem de caise, zecile de borcane vesele din cămările mamelor și ale bunicuțelor, toate unse cu muzică, dans, poezie, ne-au unit și ne-au transformat în VOLUNTARI. Da, se poate, să ne unim pentru o cauză! Mulțumesc colegilor care au venit cu ideea acestei activități, mulțumesc celor care s-au prins în acest bulgăre al binelui, care ușor, ușor a luat proporții! Cu banii strânși vom aduce bucurie!”, a spus Ana Scutelnicu Hagiu, cadru didactic al Școlii din Gârceni.Primăria Gârceni, partener al acestui eveniment, încântată de amploarea festivalului, a luat decizia continuării acestuia și în următorii ani, incluzându-l în programul anual al evenimentelor culturale ale comunei.FOTO
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










