Carte de identitate românească falsă, depistată la Albiţa

albita3
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Albiţa au descoperit, ascunsă asupra unui cetățean din R. Moldova, o carte de identitate românească falsă, care urma să fie folosită în Germania.
În data de 11 august a.c., în jurul orei 06.30, în Punctul de Trecere al Frontierei Albiţa - I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru a intra în ţară, ca pasager într-un microbuz care avea ca destinație Germania, cetățeanul din R. Moldova V.L., în vârstă de 36 de ani.În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra vehiculului și persoanelor, în urma căruia echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră și lucrători vamali, a descoperit ascunsă, în portmoneul lui V.L., o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, pe care era imprimată fotografia acestuia.Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat cartea de identitate, descoperită la controlul de frontieră, prin intermediul unui conațional, ale cărui date nu le cunoaște, plătind suma de 250 de euro și că urma să folosească documentul în Germania.Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la V.L. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de
complicitate la
fals material în înscrisuri oficiale.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 09:09 - Răzvan Lucescu, gest deosebit în memoria tatălui său. A servit mâncare nevoiașilor la pomana de 40 de zile FOTO
- 07:54 - Bătaie în Centrul Vechi din București între români și ucraineni, după concertul lui Max Korzh. Patru reținuți
- 21:07 - Secția de Pediatrie a spitalului din Mangalia, ÎNCHISĂ după ce singurul medic și‑a luat concediu prelungit. Părinții revoltați cer găsirea unei soluții
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News














