Cine sunt cei 4 reprezentanți ai Consiliului Local care vor însoți lotul de gimnastică la Vergeze?

Consilierii locali bârlădeni au aprobat în cadrul ședinței de astăzi, 19 decembrie, suma de 29.500 de lei, necesară pentru deplasarea lotului de gimnastică al Clubului Sportiv Școlar (CSS) la concursul de gimnastică „Grand prix de la Ville de Nîmes” ce se va desfășura în Franța.
Delegația sportivă este formată din zece persoane (gimnaste plus antrenori) dar și patru persoane care vor reprezenta, conform proiectului de hotărâre, Consiliul Local Municipal Bârlad (CLMB).
Concursul „Grand Prix de Nâmes” Franta, editia 44-a, se va desfășura în perioada 22.01 – 27.01.2019.
Devizul estimativ privind suma solicitată se compune din urmãtoarele cheltuieli:
transport cu avionul 14 pers. x 280Euro x 4,7 Lei egal 18.424 Lei;diurnă adulți 7 pers. x 35 Euro x 6 zile x 4.7 Lei egal 6909 Lei;indemnizație masã sportive 7 x 55 lei x 6 zile egal 2310 Lei;taxa concurs gimnasticã 10Euro x 7 gimnaste x 4,7 egal 329 Lei.
Delegații reprezentanți ai CLMB
Președinta de ședință a CLMB din 19 decembrie 2018, dr. Cristina Tiron a făcut publice numele a trei reprezentanți ai Consiliului Local, cel de-al patrulea urmând a fi stabilit în perioada următoare de către primarul municipiului:
av. Dumitru Boroș - primarul municipiului Bârlad
dr. Cristina Tiron - consilier local din partea PSD Bârlad
Mihai Nicolae, președintele CARP „Elena Cuza” Bârlad
Proiectul a fost votat în unanimitate de consilierii locali.
Citește și:
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
- 14:57 - România sub zăpezi. Intervenții de urgență în 7 județe pentru salvarea persoanelor înzăpezite și refacerea rețelei electrice
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News











