Depistat la volan, cu permis necorespunzător

permis necorespunzător
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, cu cetăţenie R. Moldova, care conducea un ansamblu de vehicule deşi permisul de conducere valabil deţinut nu îi dădea dreptul.
La sfârșitul săptămânii trecute, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, cetățeanul din R. Moldova Gheorghe M., în vârstă de 33 de ani, care conducea un ansamblu de vehicule format dintr-un microbuz şi o remorcă.La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, lucrătorii noştri au constatat că Gheorghe M. este posesor de permis de conducere valabil doar pentru categoriile „ B și C” , iar pentru a putea conduce ansamblul de vehicule în cauză îi este necesară și categoria „BE”.Cu privire la cele constatate, Gheorghe M. a declarat că nu avea cunoștință despre faptul că permisul de conducere valabil deţinut nu îi dădea dreptul.Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv.
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News











