ACTUALIZARE. În urma necropsiei efectuate de către medicii legiști, s-a stabilit că bărbatul de 73 de ani a decedat urmare a unei agresiuni produse de un animal.
Procurorii au prelevat probe de la locul unde a fost găsita victima și după cercetări amănunțite au stabilit că rana care i-a adus sfârșitul i-a fost provocată cu un corn, de o vită. Cercetările sunt continuate.
Marin Zora (73 de ani) era cu vacile la păscut pe un câmp din apropierea localității Dodești, moment în care a fost descoperit de un localnic care a intrat la bănuieli că s-a întâmplat ceva, după ce a văzut animalele împrăștiate în mod nefiresc pe pășune. Imediat ce l-a găsit într-o baltă de sânge, acesta a anunțat autoritățile.Martorii de la fața locului spun că bătrânul ar fi intrat în conflict cu proprietarul unui lan de porumb și că e posibil chiar acesta să-i fi venit de hac. Polițiștii efectuează acum cercetări, în cauză fiind deschis un dosar pentru infracțiunea de omor calificat.