Dosar penal pentru identitate falsă

CI1
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit, ascunsă în borseta unui bărbat cu dublă cetățenie română și R. Moldova, o carte de identitate romanească falsă.
În Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa s-a prezentat pentru a intra în ţară, călătorind ca pasager într-un microbuz marca Mercedes Benz, V. B., cu dublă cetățenie română și R. Moldova, având vârsta de 33 de ani.În baza analizei de risc pe linia migrației ilegale, poliţiştii de frontieră au solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unui control amănunţit persoanelor și bagajelor acestora, în urma căruia a fost descoperită, ascunsă și nedeclarată, în borseta lui V. B. o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, care avea imprimată fotografia unui alt bărbat.”Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, lucrătorii noştri au stabilit că documentul în cauză este fals total. Cu privire la cele constatate, bărbatul în cauză a declarat că, documentul de identitate îl are de la un cetățean din R. Moldova, care i-a înmânat cartea de identitate proprie ca măsură de siguranță pentru plata unui serviciu prestat anterior. V.B. a mai declarat că nu avea cunoștință despre faptul că documentul în cauză este fals ori falsificat”, a declarat Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui.În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News











