Două persoane au căzut în râul Olt / Una dintre ele, scoasă inconştientă de către echipajele de intervenţie

Două persoane au căzut în râul Olt / Una dintre ele, scoasă inconştientă de către echipajele de intervenţie
Două persoane au căzut în râul Olt
Pompierii au intervenit, vineri dimineaţă, pentru a salva două persoane care au căzut în râul Olt, în zona localităţii Dobroteasa, județul Vâlcea.
Un bărbat de 65 de ani a fost scos imediat de către echipajele de intervenţie, iar al doilea – de 28 de ani - a fost scos după câteva minute, în stare de inconştienţă.
„Echipaje din cadrul ISU Olt (Punctul de lucru Dobroteasa) şi ISU Vâlcea (Detaşamentul Drăgăşani şi Detaşamentul Râmnicu Vâlcea), cu două autospeciale pentru intervenţie şi descarcerare, o autospecială pentru primă intervenţie, două bărci cu motor şi o ambulanţă SMURD, acţionează pentru căutarea şi salvarea a două persoane căzute în râul Olt, în zona localităţii Dobroteasa”, anunţă, vineri, ISU Olt, potrivit news.ro.
De asemenea, au fost alertate echipele de scafandri din cadrul ISU Olt şi ISU Vâlcea.
În sprijinul pompierilor acţionează şi trei ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă.
„Primele echipaje ajunse la faţa locului au reuşit să salveze un bărbat în vârstă de 65 de ani, acesta fiind adus la mal cu semne vitale. Pacientul a fost transportat la UPU Vâlcea”, au precizat pompierii.
Căutările au continuat pentru cel de-al doilea bărbat, în vârstă de aproximativ 28 de ani.
„A fost găsită şi a doua persoană, inconştientă, adusă la mal şi preluată de echipajele medicale”, au anunţat pompierii.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










