Elevii din Vaslui au primit sfaturi pentru prevenirea delicvenței juvenile de la polițiști

ipj-3-300x225
Şi în acest an, prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor constituie o prioritate, atât a Poliţiei Române, cât şi a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui.
Acţiunile poliţiştilor vizează protejarea minorilor, prin asigurarea unui mediu de dezvoltare ferit de pericole, precum şi dorinţa de a-i îndrepta spre drumuri care să-i transforme în adulţi responsabili, pe care societatea se poate baza.Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, în colaborare cu Polițiști din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală 1şi 2 Vaslui (Posturile de Poliţie Muntenii de Sus şi Bogdana), au organizat și desfășurat în perioada 8-15 aprilie activităţi preventive în cadrul Campaniei Naţionale de prevenire a criminalității în mediul rural ”Împreună pentru o comunitate mai sigură”.La activităţi au participat aproximativ 150 de elevi, din clasele primare şi gimnaziale de la şcolile din localităţile Muntenii de Sus şi Bogdana, alături de cadrele didactice. Aceştia au fost informaţi cu privire la pericolele pe care le pot întâlni (acasă, la şcoală, pe drumurile publice, în mediul on-line, etc) şi cum pot adopta comportamente menite să reducă riscul lor de victimizare.De asemenea, poliţiştii au vizat formarea conduitei preventive a elevilor în calitate de participanți la traficul rutier, ca pietoni, pasageri in autovehicule sau biciclişti. Au fost purtate discuţii privind evoluţia, cauzalitatea şi consecinţele grave ale accidentelor rutiere produse pe raza judeţului Vaslui, scopul fiind acela de a-i determina pe copii să conştientizeze pericolul la care se expun în cazul nerespectării regulilor de circulaţie.
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News











