Episcopul Huşilor a luat act de condamnarea preoţilor acuzaţi de şantaj

ps ignatie
Episcopia Huşilor a transmis, într-un comunicat de presă, că a luat act de sentinţa definitivă a Curţii de Apel Iaşi în dosarul penal în care preoţii Sebastian-Cristi Jitaru, Răzvan-Mihail Bumbu şi Gheorghe Damian au fost judecaţi pentru şantaj, fiind condamnaţi la închisoare cu executare.
Reprezentanţii Episcopiei au îndemnat preoţii şi credincioşii la rugăciune."Deoarece ne aflăm în perioada Postului Mare, perioadă în care ne dedicăm cu preponderenţă îmbunătăţirii vieţii noastre sufleteşti, atenţia fiind îndreptată nedisimulat asupra pregătirii pentru întâlnirea, în rugăciune şi Liturghie, cu Hristos cel mort şi înviat, luarea unor noi măsuri inevitabile în privinţa statutului canonic al celor trei preoţi menţionaţi se va face după această perioadă. Precizăm faptul că preoţii în cauză au fost opriţi de la săvârşirea tuturor slujbelor încă de la începutul procesului. În spiritul celor menţionate, ne rezervăm dreptul de a nu dezvolta mai mult acest subiect, în afara celor deja precizate. De asemenea, în deplin acord cu starea sufletească specifică Postului Mare, îndemnăm pe toţi preoţii şi credincioşii să sporească lucrarea rugăciunii şi pregătirea pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului", se precizează în comunicat.Trei preoţi acuzaţi în anul 2017 că l-au şantajat pe fostul episcop Corneliu Bârlădeanu au fost condamnaţi de magistraţii de la Curtea de Apel Iaşi la închisoare cu executare.Astfel, Jitaru Sebastian Cristi, fost preot arhimandrit la Catedrala Episcopală Huşi, a primit o pedeapsă de trei ani şi şase luni în regim de detenţie, iar Damian Gheorghe, fost preot de caritate la Spitalul Judeţean Vaslui, şi Bumbu Răzvan Mihail, fost preot paroh la Parohia Văleni, au fost condamnaţi la câte trei ani de închisoare cu executare, cei trei primind şi interdicţia de a profesa ca preoţi pe o perioadă de cinci ani.
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News











