Fanfara de la Băcești, creația lui Nicolae Balan

DSC_1265
Centrul Medico-Social Băcești se mândrește cu o fanfară, care capătă notorietate atât pe plan județean, cât și național.
Inițial un proiect prin care se dorea atragerea în activități culturale ale persoanelor internate în cadrul Centrului, fanfara acestei instituții a ajuns, beneficiind și de implicarea reputatului profesor Nicolae Balan, să concureze cu alte ansambluri de gen din județ mult mai cunoscute, cum ar fi cele de la Valea Mare, Gârceni sau Fâstâci. Încununarea eforturilor a fost făcută chiar la Festivalul Fanfarelor, ediția 2017. În aplauzele sutelor de spectatori prezenți, Fanfara de la Băcești a câștigat marele premiu al Festivalului.În acest an, fanfara a fost implicată într-un proiect, intitulat ”Recital în anul centenarului”, implementat de Asociația ”Cu sufletul în palmă”, susținând mai multe concerte, ultimul având loc astăzi, la Casa de Cultură ”Constantin Tănase” Vaslui.Spectatorii prezenți au asistat la un regal al muzicii de fanfară, cu maestrul Nicolae Balan în prim plan.Ajuns la venerabila vârstă de 83 de ani, dirijorul a făcut show pe scenă, semn că este mulțumit de cel mai nou pui al său: Fanfara de la Băcești.Drept răsplată, Ioan Brișcaru, directorul Centrului Medico-Social Băcești, i-a conferit profesorului o plachetă de excelență, mulțumindu-i pentru activitatea culturală impresionantă.Proiectul “Recital în anul centenarului – Fanfara de la Băcești” este finanțat prin Programul județean pentru finanțarea nerambursabilă a activităților culturale.GALERIE FOTO






Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:07 - Secția de Pediatrie a spitalului din Mangalia, ÎNCHISĂ după ce singurul medic și‑a luat concediu prelungit. Părinții revoltați cer găsirea unei soluții
- 19:35 - Ministrul Sănătății, după moartea la școală a adolescentului din Bacău: „Nu apăr pe nimeni. Posibile greșeli, dacă s-a greșit vor fi sancțiuni”
- 18:47 - Scandal uriaș la AJVPS Vâlcea. Acuzații de abuzuri, intimidări, braconaj, sclavagism și afaceri cu hrana animalelor - DOCUMENTE
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News














