Fără documente valabile, la volan

Document care atestă inspecția tehnică periodică fals
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări cu privire la un bărbat din R. Moldova care conducea un ansamblu de vehicule deşi permisul de conducere valabil deţinut nu îi dădea dreptul.
În Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, cetățeanul din R. Moldova Sergiu P., în vârstă de 48 de ani, care conducea un ansamblu de vehicule format dintr-un microbuz şi o remorcă.”La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, lucrătorii noştri au constatat că Sergiu P. este posesor de permis de conducere valabil doar pentru categoriile „ B și C” , iar pentru a putea conduce ansamblul de vehicule în cauză îi este necesară și categoria „BE”. Cu privire la cele constatate Sergiu P. a declarat a condus ansamblul de vehicule pe drumurile publice deși avea cunoștință despre faptul că permisul de conducere valabil deţinut nu îi dădea dreptul”, a declarat Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui.Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 09:09 - Răzvan Lucescu, gest deosebit în memoria tatălui său. A servit mâncare nevoiașilor la pomana de 40 de zile FOTO
- 07:54 - Bătaie în Centrul Vechi din București între români și ucraineni, după concertul lui Max Korzh. Patru reținuți
- 21:07 - Secția de Pediatrie a spitalului din Mangalia, ÎNCHISĂ după ce singurul medic și‑a luat concediu prelungit. Părinții revoltați cer găsirea unei soluții
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News














