FOTO. Pasagerul unui taximetru din Bârlad a ajuns la spital în urma unui accident rutier

2a2
Un bârlădean în vârstă de 63 de ani, a ajuns la spitalul din localitate după ce taximetrul în care se afla a fost lovit de o autoutilitară pe o stradă din cartierul Deal. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 11:30, pe strada Lt.mj. Martac Ioan.
Conform informațiilor de la fața locului, bărbatul în vârstă de 63 de ani se afla pe bancheta din dreapta-spate a autoturismului care efectua curse în regim de taxi, moment în care o autoutilitară a ieșit de pe un drum lateral fără să se asigure și astfel, între cele două autovehicule s-a produs o coliziune.În urma impactului, care a fost destul de violent, pasagerul de 63 de ani a rămas încarcerat în auto. A fost nevoie de intervenția Detașamentului de Pompieri Bârlad pentru a scoate victima care a fost transportată ulterior la spitalul din Bârlad de un echipaj medical sosit la fața locului.Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest. La cel care se afla la volanul taximetrului aparatul a indicat o valoare de 0,7 alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital pentru prelevarea de probe biologice.[gallery ids="62452,62454,62455,62453,62451,62450"]Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele în urma cărora s-a produs accidentul. În cauză s-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:07 - Secția de Pediatrie a spitalului din Mangalia, ÎNCHISĂ după ce singurul medic și‑a luat concediu prelungit. Părinții revoltați cer găsirea unei soluții
- 19:35 - Ministrul Sănătății, după moartea la școală a adolescentului din Bacău: „Nu apăr pe nimeni. Posibile greșeli, dacă s-a greșit vor fi sancțiuni”
- 18:47 - Scandal uriaș la AJVPS Vâlcea. Acuzații de abuzuri, intimidări, braconaj, sclavagism și afaceri cu hrana animalelor - DOCUMENTE
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News














