Funcționar public găsit în incompatibilitate și suspect pentru fals în declarațiile de avere

DGASPC-Vaslui-sediu
Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate și conflict de interese de natură administrativă în cazul unui funcționar public cu funcție de conducere din cadrul DGASPC Vaslui. Bărbatul este acum cercetat penal de procurorii vasluieni.
Adrian Furtună (52 de ani), este acuzat că timp de mai mulți ani a generat venituri pe care nu le-a trecut în declarațiile de avere, dobândite prin calitatea de contabil la o societate comercială, în timp ce era într-o funcție de conducere în cadrul DGASPC, lucru interzis prin lege.
Conform informațiilor remise de ANI, Adrian Furtună nu ar fi declarat veniturile timp de 15 ani.
În perioada 11 decembrie 2006 – 31 decembrie 2018, Adrian Furtună a exercitat simultan funcția publică de conducere (șef al Serviciului Financiar-Contabilitate) din cadrul Consiliului Județean Vaslui - Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui și pe cea de contabil la o societate comercială, activitate aflată în legătură directă cu atribuțiile exercitate ca funcționar public.
Astfel, funcționarul public Adrian Furtună a încălcat dispozițiile art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.
De asemenea, întrucât în declarațiile de avere depuse în calitate de funcționar public (anii 2014-2017) nu a menționat veniturile încasate în baza contractului individual de muncă încheiat cu societatea comercială în perioada 04 septembrie 2003 – 31 decembrie 2018, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, Județul Vaslui, în vederea verificării indiciilor privind
săvârșirea infracţiunii de „fals în declarații”
prevăzută de dispozițiile art. 326 din Legea nr. 286/2009.
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News











