Inspectoratul Școlar Județean Vaslui, în sărbătoare!

46336664_2107808229441622_348789273291390976_n
Astăzi, prefectul Eduard-Andrei POPICA și subprefectul Mircea GOLOGAN au participat la festivitățile dedicate aniversării a 50 de ani de activitate a Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vaslui.
Evenimentul a debutat cu inaugurarea galeriilor inspectorilor generali și inspectorilor general adjuncți, după care cei prezenți au putut admira o expoziție de fotografie, cu aspecte din activitățile unităților școlare vasluiene.”În an Centenar sărbătorim o instituție, care reprezintă pilonul fundamental în educarea noastră, ca nație. În cei 50 de ani de existență ai Inspectoratului Școlar Județean a fost evidentă întrepătrunderea trecutului cu prezentul, provocând o continuă schimbare și modernizare a învățământului vasluian. Anii de școală nu se uită. Oricare dintre noi ne amintim imaginea educatorului, apoi prima zi de școală, emoțiile din școala gimnazială, din liceu, de la primele examene. Ca absolvent al învățământului vasluian vreau să le mulțumesc dascălilor din județul Vaslui și să le urez multă sănătate și putere de muncă. Este greu de apreciat dacă este mult sau puțin, de fapt, cred că nici nu este important numărul anilor. Sunt importante cu adevărat performanțele și rezultatele obținute de-a lungul anilor și nu sunt puține. La mulți ani, dragi dascăli, la mulți ani Inspectoratul Școlar Județean Vaslui!”, a spus Eduard-Andrei POPICA. Sărbătoarea a continuat cu un spectacol artistic, oferit de copiii și profesorii de la Palatul Copiilor Vaslui. În final, foștii inspectori generali, inspectori generali adjuncți și inspectori școlari au fost premiați cu câte o diplomă și o plachetă aniversară.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:07 - Secția de Pediatrie a spitalului din Mangalia, ÎNCHISĂ după ce singurul medic și‑a luat concediu prelungit. Părinții revoltați cer găsirea unei soluții
- 19:35 - Ministrul Sănătății, după moartea la școală a adolescentului din Bacău: „Nu apăr pe nimeni. Posibile greșeli, dacă s-a greșit vor fi sancțiuni”
- 18:47 - Scandal uriaș la AJVPS Vâlcea. Acuzații de abuzuri, intimidări, braconaj, sclavagism și afaceri cu hrana animalelor - DOCUMENTE
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News














