Lotul „Urmărire în trafic la Bârlad” rămâne cu arest preventiv și control judiciar

judiciar
Tribunalul Vaslui a desființat joi hotărârea Judecătoriei Bârlad, aceea de a-i pune în libertate pe cei doi arestați preventiv încă din luna august, în dosarul ce vizează faptele petrecute în luna iulie a acestui an, când două grupări s-au războit pe străzile din localitate.
Magistrații de la Tribunalul Vaslui au desființat pentru a doua oară o hotărâre a colegilor de la Judecătoria Bârlad, în dosarul „Urmărire în trafic”, după ce la începutul lunii august au decis arestarea preventivă a doi inculpați deși la Bârlad cererea procurorilor fusese respinsă în acest sens. Mai exact, pe 5 august a.c., Tribunalul Vaslui a emis mandate de arestare pe numele a doi suspecți, R. Constantin și L.I. George, după ce Judecătoria Bârlad a considerat inadmisibilitatea propunerii de arestare preventivă.Pentru a doua oară în 60 de zile, Tribunalul Vaslui refuză să pună în aplicare deciziile Judecătoriei Bârlad și desființează din nou o hotărâre prin care celor doi arestați preventiv și încă a patru inculpați aflați sub control judiciar, ar fi trebuit să le fie revocate mandatele de arestare și măsurile de control judiciar.Judecătorii bârlădeni au decis punerea în libertate a celor doi inculpați pe 30 septembrie a.c. și revocarea măsurii controlului judiciar pentru alți patru inculpați. Magistrații vasluieni au desființat însă, pentru a doua oară în 60 de zile, hotărârea colegilor de la Bârlad și au hotărât că inculpații trebuie să rămână în arest preventiv, implicit sub măsura controlului judiciar. Decizia este definitivă.Reamintim că
R. Constantin (42 de ani)
și
L.I. George (22 de ani)
, alături de alți indivizi, au fost implicați în incidente stradale cu membrii unei găști rivale și cu care aceștia s-au confruntat în locuri publice din localitate, în cursul lunii iulie a acestui an.Grupările s-au urmărit în trafic, apoi în zona Muzeului „Vasile Pârvan” au spart geamurile unui autoturism și au pulverizat spray iritant-lacrimogen. Martorii la incident au spus chiar că au văzut cum o femeie și un copil au fost luați cu forța, variantă neconfirmată, în acest sens nefiind depusă nici o plângere la poliție.(
aici puteți citi filmul complet al evenimentelor
).
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:07 - Secția de Pediatrie a spitalului din Mangalia, ÎNCHISĂ după ce singurul medic și‑a luat concediu prelungit. Părinții revoltați cer găsirea unei soluții
- 19:35 - Ministrul Sănătății, după moartea la școală a adolescentului din Bacău: „Nu apăr pe nimeni. Posibile greșeli, dacă s-a greșit vor fi sancțiuni”
- 18:47 - Scandal uriaș la AJVPS Vâlcea. Acuzații de abuzuri, intimidări, braconaj, sclavagism și afaceri cu hrana animalelor - DOCUMENTE
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News














