Misiune de salvare în Apuseni: familie cu trei copii, recuperată de jandarmii montani după ce a rămas BLOCATĂ în zăpadă

Misiune de salvare în Apuseni: familie cu trei copii, recuperată de jandarmii montani după ce a rămas BLOCATĂ în zăpadă
Intervenţie nocturnă a jandarmilor montani din Arieşeni
Intervenţie nocturnă a jandarmilor montani din Arieşeni pentru deblocarea unui autoturism înzăpezit spre Vârful Bihor, în care se aflau cinci persoane, între care doi adulți și trei copii.
”În noaptea trecută, printr-un apel la SNUAU 112, un bărbat a sesizat faptul că, în timp ce se deplasa cu autoturismul spre Vârful Bihor, a rămas înzăpezit şi nu a mai putut continua deplasarea. Apelantul a precizat că în autoturism se aflau soţia sa şi cei trei copii adolescenţi ai acestora, toţi din judeţul Arad”, a transmis, vineri dimineaţă, Jandarmeria Română.
La faţa locului a intervenit un echipaj din cadrul Postului de Jandarmi Montan Arieşeni.
”Jandarmii montani au identificat autovehiculul blocat în zăpadă şi au acţionat pentru deblocarea şi tractarea acestuia cu ajutorul autospecialei din dotare, până într-o zonă accesibilă. Cele cinci persoane au fost sprijinite pentru a ajunge în siguranţă pe DN75”, a mai transmis sursa citată.
Niciuna dintre acestea nu a necesitat îngrijiri medicale, ulterior continuându-şi deplasarea în condiţii de siguranţă.
”Recomandăm conducătorilor auto să se informeze cu privire la condiţiile meteorologice şi starea drumurilor înainte de a porni la drum în zone montane şi să îşi echipeze corespunzător autovehiculele pentru sezonul rece”, recomandă jandarmii.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:07 - Secția de Pediatrie a spitalului din Mangalia, ÎNCHISĂ după ce singurul medic și‑a luat concediu prelungit. Părinții revoltați cer găsirea unei soluții
- 19:35 - Ministrul Sănătății, după moartea la școală a adolescentului din Bacău: „Nu apăr pe nimeni. Posibile greșeli, dacă s-a greșit vor fi sancțiuni”
- 18:47 - Scandal uriaș la AJVPS Vâlcea. Acuzații de abuzuri, intimidări, braconaj, sclavagism și afaceri cu hrana animalelor - DOCUMENTE
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News














